Prietenul la nevoie se cunoaste
Cine nu isi aminteste de sireata vulpe si de naivul urs care si-a bagat coada in balta ca ca sa prinda peste? Ei bine, uneori, si cei doi pot deveni buni prieteni, daca renunta fiecare, dupa putere, la viclenie si la prea multa credibilitate.
Intr-o zi frumoasa de vara, mergand prin padure, ursul nostru infometat a gasit o tufa cu zmeura delicioasa.
'' Mmm. ... ce mai bucurie pe capul meu'', zise ursul vesel, napustindu-se sa manance bobitele fragede si aromate de zmeura. Dar nu dupa mult timp, masa imbelsugata i-a fost intrerupta de un vaiet surd:'' Vai de mine, vai de mine, aici voi pieri daca cineva nu isi face mila de mine!''
Milos din fire, ursul s-a indreptat catre tufisurile cu scaieti sa vada ce se intampla. Si ce sa vezi? Draga de ea, vulpea isi prinsese coada intre scaietii aspri iar ea tragea, tragea in zadar dorind sa se elibereze din hatis.
''Dar ce faci aici, cumatra vulpe, ori ai prins vreo prada bogata?'' intreba ursul putin ironic.
'' Ce sansa, dragul meu prieten, zise vulpea, sa fii aici acum in aceste clipe grele pentru mine. Vino in ajutorul meu pana nu mi-or ramane oasele aici.''
Ursul medita putin,mirosindu-si botul parfumat de zmeura.'' Tu nu prea mi-ai fost prietena, scumpa mea, am stat trei zile cu coada in balta. Dar eu, eu nu pot fi ca tine asa ca uite te eliberez. Sfioasa, vulpea l-a privit cum taie cu labele lui groase spinii care ii cuprinsesera coada stufoasa.
'' Cu adevarat, mi-ai fost prieten cumetre urs. Ai de la mine o galeata cu peste drept rasplata pentru prietenia ce mi-ai aratat-o.''
Ursul zambi si invatandu-si lectia de altadata, se intoarse bucuros la tufa lui cu zmeura.
