👤

Citeste povestea Gasca de aur de Fratii Grimm.Transcrie un fragmet din aceasta poveste,folosind ghilimelele si punctele de suspensie.
Cat mai repede!


Răspuns :

"...Acestea zicând, omuleţul îşi luă rămas bun şi-şi văzu de drum. Prostilă doborî copacul şi găsi la rădăcina lui o gâscă cu penele numai şi numai de aur. O luă sub braţ şi se îndreptă spre hanul unde gândea să rămâie peste noapte. Hangiul avea trei fete, care, de îndată ce văzură gâsca, nu-şi mai aflară locul de curioase ce erau. Ardeau de nerăbdare voind să afle cât mai degrabă ce şart are pasărea asta minunată şi de ce soi o fi. Şi ar fi dat tustrele orice numai să se aleagă fiecare cu câte-o pană de aur!

Fata cea mare privea la gâscă cu jind şi-şi zicea în sinea ei:

        "Las’ că găsesc eu un prilej să pot smulge o pană!" Şi când Prostilă ieşi afară pentru o clipă, fata îşi luă inima-n dinţi şi apucă gâsca de-o aripă. Dar vezi, drăcie: degetele îi rămaseră prinse de pene!

Puţin după aceea veni şi cea mijlocie, cu gândul să smulgă şi ea o pană de aur. Dar abia se atinse de soru-sa, că şi rămase agăţată de ea.

        Când o văzură venind şi pe cea de-a treia, care nutrea şi ea acelaşi gând, cele două surori mai mari strigară la ea:

        – Nu te apropia, pentru numele Domnului, nu te apropia!

Dar fata nu pricepu defel de ce-i tot strigau suro-rile ei să nu se apropie de gâscă şi gândea în sinea ei: "Dacă ele sau putut duce, de ce nu m-aş duce şi eu?" şi se repezi spre gâscă.

        Dar abia o atinse pe una din surorile ei, că şi rămase agăţată de ea. Astfel, câteşitrele trebuiră să-şi petreacă noaptea alături de zburătoarea cu pene de aur..."