Începea o nouă zi de vară. Eu eram la munte, în vacanță...
Aerul vibra în culorile vii ale răsăritului de soare. Oamenii și micile vietăți
ale pădurii se mișcau repede, căutând hrana de toate zilele.
Și mie mi-era puțin foame, dar peisajul încântător m-a determinat să
mai zăbovesc pentru câteva minute. Îl admiram și mă simțeam admirat !
Flăcări înalte, de foc mângâios, molatec, se destrămau peste ochii mei
uimiți de atâta măreție și frumusețe. Atunci, ca prin farmec, m-am simțit
ca un mic zeu, bine cuvântat de soarele generos al aceste veri, pe care
aș fi dorit-o să fie eternă.
