Prima zi de școală, în clasa a V-a, m-a găsit mai puțin vesel și mai mult
uimit de ceea ce vedeam că se întâmplă.
Colegii mai mari, din clasa a VIII-a, erau gălăgioși și neatenți la ce ne
spunea domnul director. Imediat s-a făcut liniște, pentru că a urmat
domnul de la Poliție, care ne-a spus să fim atenți pe stradă, iar celor
mari le-a amintit că tutunul dăunează grav sănătății.
Ar fi trebuit să ne vorbească și preotul de la biserica "Lacrimile Maicii
Domnului", dar n-a venit, pentru că era cam bolnăvior. Astfel că domnul
profesor de religie ne-a transmis un scurt mesaj de la taica părintele,
în care ne-a îndemnat să fim buni, să ne respectăm și să ne rugăm
mereu "Celui de sus", pentru a reuși în viață.
Apoi, noi am intrat la clasă și am cunoscut-o pe doamna noastră
dirigintă, care avea să ne fie și profesoară de limba franceză.
Era o doamnă înaltă, cu părul negru, aproape lucios, purta ochelari cu
rame verzui și, cel mai important, zâmbea foarte mult, așa că începusem
să devin un pic mai vesel.
Doamna ne-a spus că școala este ca o casă a noastră, a tuturor, unde
noi trebuie să ne simțim în siguranță și să învățăm mereu lucruri noi.
