Răspuns :
Dumnezeu a facut lumea in sase zile, iar a saptea zi a lasat-o pentru odina. La inceput a facut cerul si pamantul, dar pamantul era gol si era intuneric. Asa Dumnezeu a facut lumina. Lumina a fost numita zi iar intunericul a fost numit noapte.A doua zi a fost facut cerul "Sa fie o tarie prin mijlocul apelor si sa se desparta ape de ape!" . Urmatoare zi au fost facute marea, pamantul si roadele lui. A patra zi au fost facute soarele, luna si stelele. In ziua a cincea au fost facute pasarile si vietatile pamantului, iar in cea de-a sasea zi omul.
Ultima zi, a fost lasata pentru odina tuturor.: a sufletului si a trupului. In toate celelalte zile, pe langa lucrul sau omul ii poate multumi lui Dumnezeu pentru toate, dar in ziua a saptea, omul trebuie sa inceteze a mai lucra. Biserica, sau Casa lui Dumnezeu, rasuna de bucurie si cantare in cea de-a saptea zi. Atunci, ca si la alte sarbatori, avem ocazia sa ii multumim lui Dumnezeu fiind prezenti la slujbe, si cantand alaturi de ceilalti. Fiind prezenti la Sf Liturghie, aducand daruri de multumire, spanandu-ne atat binele din saptamana ce a trecut, cat si raul pe care a trebuit sa il intampinam.
Pentru asta a fost facuta lumea: pentru bucurie si pace, pentru a umple pamantul de frumos. Pentru asta a fost facuta si a saptea zi: pentru odihna sulfeteasca si trupeasca.
Dumnezeu nu ne-a obligat, ci ne-a lasat sa alegem. Macar in a saptea zi sa Ii multumim pentru ca ne este calauzitor la orice pas.

Vă mulțumim pentru vizita pe site-ul nostru dedicat Religie. Sperăm că informațiile disponibile v-au fost utile și inspiraționale. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, suntem aici pentru a vă ajuta. Ne face plăcere să vă revedem și vă invităm să adăugați site-ul nostru la favorite pentru acces rapid!