Apariţia tiparului în Ţările Române este legată de personalitatea domnitorului Valahiei, Radu cel Mare (1495-1508). Acesta reuşeşte să-l aducă în ţară pe meşterul tipograf, ieromonahul Macarie, sârb de origine, care îşi făcuse ucenicia la Veneţia şi activase între 1494-1495 la Cetinje. La iniţiativa domnitorului, Macarie instalează prima tipografie din spaţiul românesc la Mănăstirea Dealu din Târgovişte. În 1508, în vremea domniei lui Mihnea cel Rău, scoate prima tipăritură, în limba slavonă, de pe teritoriul ţării noastre, Liturghierul, la 53 de ani de când Johannes Gutenberg tipărea la Mainz, Biblia cu 42 de rânduri. Activitatea tipografică a lui Macarie a continuat cu Octoihul (1510) şi Tetraevangheliarul (1512). După moartea lui Macarie activitatea tipografică din capitala Ţării Româneşti a intrat într-un con de umbră, fiind reluată abia în 1545, în timpul lui Radu Paisie, sub conducerea unui alt meşter sârb, Dimitrie Ljubavic, care a adus matriţe noi de la Goražde. Astfel monahul sârb Moise de la Dečani a tipărit în 1545 un Molitvelnic în slavonă, prima carte de rugăcini din spaţiul românesc.
