Petru CARARE (nascut.13. II. 1935, Zaim-Tighina; volume: Soare cu dinţi, 1962; Trandafir sălbatic, 1965; Parodii, 1965; Stele verti, 1967; Săgeţi, 1972; Oglinzi, 1974; Valra, 1980; Parodii şi epigrame,1981 ; Cadenţe, 1985; dramaturgic: Slrăinul, Drum deschis, Comedii, 1988; Peniţa şi bărdila, parodii şi epigrame, 1988; Săgeţi, Carul cuproşti, 1990; mai multe cărţi pentru copii; a absolvit Şcoala centrală comsomolistă din Moscova în 1956 şi Cursurile superioare de pe lângă Institutul de Literatură „Maxim Gorki" în 1969; a fost redactor la Chipăruş, Moldova suveranâ, director al Biroului de propa-gare a literaturii; a fost exilat şi admonestat pentru poeziile satirice) este un umorist nativ căruia nu i-a tors maica pe limbă, cum s-ar spune, şi care s-a cantonat în „naivitate" (avem în vedere poetica) ca într-un dar suprem, ferindu-se să se aventureze — spre a obţine efecte cornice mai solide — în jocuri verbale mai inteligente şi mai elevate
