Apus de soare la malul mării
Soarele apunea, iar eu mă plimbam pe nisipul încălzit de ultimele raze ale astrului de foc, cu sunetul mării în surdină. Deși se înserase, valurile brăzdau somnoroase malul mării. Balta roșiatică se pregătea în liniște de culcare. Păsările cerului planau liniștite deasupra mării. Orizontul roșiatic ținea amorțită împărăția apei care tânjea după razele calde ale soarelui. În marea lină se vedeau scoicile colorate care dansau ușor și parcă amorțite cu valurile. Tot ținutul albastru-roșiatic era completat de verdele copacilor care împânzeau munții din îndepărtare. Marea și codrul verde erau în perfectă armonie, marea adormită lăsându-se cuprinsă de întunericul nopții. Orizontul apei, împărăția apei și natura munților erau într-un echilibru perfect, greu de imaginat, lăsându-și fiecare sunetele specifice lor să creeze o simfonie fantastică. Fiecare simbol al naturii așteptând ca magia nopții să pună stăpânire pe acel tărâm.
Tabloul curcubeu, parcă luat din cărți, îți dădea impresia de nemurire și pace sufletească. Era ținutul perfect al fiecărui om.
