LABIRÍNT, labirinturi, s. n.
1. Construcţie cu un mare număr de camere şi de galerii, în care orientarea este extrem de dificilă; dedal. ♦ Grup decorativ de arbuşti care alcătuiesc alei întortocheate. ♦ Fig. Încurcătură, încâlcitură de drumuri în care te orientezi cu greutate; p. ext. problemă, situaţie încurcată, fără ieşire.
2. (Tehn.) Dispozitiv format din camere şi compartimente foarte înguste, folosit în diverse instalaţii pentru a lungi parcursul unui fluid şi a-i diminua astfel viteza.
3. Totalitatea cavităţilor (şi a organelor) care formează urechea internă. – Din fr. labyrinthe, lat. labyrinthus
