Ionică cel sărac, trăia într-o magherniță la marginea satului. Era o cășcioară făcută din humă și chirpici și nu avea decât două încăperi. Acoperișul era din paie cam putrezite dar care încă își mai îndeplineau funcția de a feri de ploaie.
În schimb, regele trăia într-un palat de cleștar cu scări de marmură albă cu acoperiș de diamante strălucitoare.
Ionică cel sărac, era blajin, înalt, voinic și viteaz, în timp ce regele era un papă-lapte, mic laș și sfrijit.
Dar regele avea o fată de o frumusețe rară: blondă cu ochii verzi, înaltă și inteligentă, pe care o furase sora Zmeului ca s-o facă cumnată. Sora Zmeului față de fata regelui era ca ziua și noaptea. Era urâtă, perfidă, cu părul încâlcit și parșivă.
De aceea, când Ionică cel sărac se prezentă în fața regelui propunându-i să-i salveze fiica, acesta nu numai că acceptă, dar promise și mâna fetei.
