Mătuşa Julia vorbea celta
foarte repede şi foarte tare.
Nu îi puteam răspunde –
Nu o puteam înţelege.
Când nu era desculţă,
purta bocanci bărbăteşti.
Pot să-i văd piciorul puternic
pătat cu noroi de turbă
pedalând pe tălpigii maşinii de tors,
în vreme ce mâna ei dreaptă
trage firul parcă de nicăieri.
A ei era singura casă
unde mă întindeam noaptea
în întunericul absolut
al unui pat-cutie, ascultând
greierii cântând prietenos.
