Răspuns :
Salut!
*****
Cerinţă: Identifică cinci verbe în textul "Bogăția și veselia", adaptare după Petre Ispirescu. Precizează numărul și persoana acestora.
"Peste drum de casa unui om bogat era odată bordeiul unui om muncitor de pământ. Cu cât casa bogatului sclipea de avuţie, cu atât bordeiul muncitorului sclipea de sărăcie. Stăpânul bordeiului avea şapte copii. Cinci băieţi şi două fete, toţi mari. Bogatul avea doi copii.
Când se lumina de ziuă, omul ieşea din bordei şi după dânsul toţi flăcăii lui. Unul după altul mergeau la lucrul câmpului. Femeile stăteau acasă şi îşi vedeau de rostul mâncării şi de-al îmbrăcămintei (...)"
era - numărul singular, persoana a III-a
sclipea - numărul singular, persoana a III-a
avea - numărul singular, persoana a III-a
se lumina - numărul singular, persoana a III-a
ieşea - numărul singular, persoana a III-a
mergeau - numărul plural, persoana a III-a
stăteau - numărul plural, persoana a III-a
vedeau - numărul plural, persoana a III-a
*****
Observaţii:
- Persoana verbului indică forma pe care o ia verbul pentru a preciza
a) cine vorbeşte - persoana I (eu spun)
b) cu cine se vorbeşte - persoana a II-a (tu auzi)
c) despre cine se vorbeşte - persoana a III-a (el studiază)
- Numărul verbului este forma pe care o ia verbul pentru a arăta că acţiunea este făcută de una sau mai multe persoane
a) singular: eu spun, tu auzi, el studiază
b) plural: noi spunem, voi auziţi, ei studiază
Vă mulțumim pentru vizita pe site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile disponibile v-au fost utile și inspiraționale. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, suntem aici pentru a vă ajuta. Ne face plăcere să vă revedem și vă invităm să adăugați site-ul nostru la favorite pentru acces rapid!